Raw pineapple dessert (Desert raw cu ananas)
Daca va intrebati ce inseamna un desert raw sau pur si simplu nu sunteti familiarizati cu acest concept, raw food (alimentatie cruda,) vreau sa precizez ca el se refera la alimente crude, vegetale, la fructe, legume, verdeturi, nuci, seminte, cereale, etc. Iar un desert raw semnifica, in special, ca nu este modificat de la starea sa naturala, nu este fiert, nu este realizat sub actiunea caldurii.
Am facut aceasta precizare, cu precadere, pentru a stimula o prietenie intre notiunea de raw si voi, cei care nu ati facut inca cunostinta cu ea :) De asemenea, fiindca eu voi realiza, preponderent, retete crude vreau sa va obisnuiti cu ele si sa le imbratisati cu placere, caci va vor schimba viata.
Traim in perioada in care totul este la indemana, totul este gata pregatit, gatit si, desigur, marea majoritate a produselor sunt procesate, ceea ce nu este benefic pentru organismul nostru. Astfel, speranta mea este sa reusesc, prin intermediul acestui blog, prin intermediul calatoriei noastre, sa starnesc o schimbare in voi, cat de mica, dar de mare importanta si, in cele din urma, sa observati ca mancarea poate fi pe cat de simpla si naturala, pe atat de delicioasa si sanatoasa.
Voi decideti daca sa mancati sanatos sau nu, daca sa faceti exercitii sau sa va uitati la televizor; voi alegeti daca sa stati intr-o zona tulburata, stresanta sau intr-o zona calma, sa fiti in echilibru sau nu. Tine de voi si numai voi puteti schimba lucrurile.
De mentionat ca:
* Alimentele organice, crude sunt pline de enzime, vitamine si minerale.
* Mancarea gatita prin fierbere isi pierde din nutrienti.
* Uleiul la temperaturi ridicate se oxideaza de aceea e bine sa evitam prajirea.
Si in sfarsit, va prezint desertul raw cu ananas despre care vorbeam initial.
INGREDIENTE:
- ananas
- lapte de ovaz (migdale, orez, soia, etc.)
- fulgi de ovaz
- karob/ pudra de roscove (am mentionat aici proprietatile sale)
- ulei de cocos
- miere
- seminte chia sau seminte de in (optional)
- gem de capsuni pentru garnitura
INSTRUCTIUNI:
Puneti o cana de lapte la incalzit, adaugati 1/2 cana fulgi de ovaz, o lingura de karob si amestecati din cand in cand timp de 7-8 minute, pana cand se absoarbe aproape tot lichidul. *Daca la sfarsit adaugati seminte de chia, acestea vor absorbi restul lichidului datorita capacitatii lor de retinere a apei.
Lasati la racit, apoi adaugati o lingurita ulei de cocos, o lingurita de miere, optional seminte de chia sau de in si amestecati. *Compozitia ar trebui sa arate ca o budinca.
Intre timp taiati 4 felii de ananas, iar cu ajutorul unui cutit scoateti miezul la doua dintre ele. In final adaugati peste felia de ananas compozitia preparata anterior si asezati deasupra felia cu miezul scos. Decorati cu gem de capsuni si savurati.
Pofta buna!
0 commenti:
Leave a thought, a reflection or a wish: