Chai latte

November 12, 2017 Sam 0 Comments

În traducere „Chai” înseamnă ceai condimentat. Mai specific = ceai negru indian cu lapte și condimente. Iar „latte” în italiană înseamnă lapte. Cu mențiunea că „chai-ul” meu e puțin altfel; folosesc lapte vegetal (de cocos sau lapte preparat de mine din caju, apă și curmale).

Așadar invit persoanele care agreează condimentele și gusturile puternice să încerce cu încredere acest chai latte. Mai ales pentru că nu e vorba doar de gust, ci, e vorba de sănătate - este bogat în antioxidanți - și are un miros specific, aromat, plăcut, îmbietor. Scorțișoara și restul condimentelor... mmm... își spun cuvântul.


Ingrediente Chai Latte

2 lingurițe scorțișoară pulbere
1 linguriță nucșoară pulbere
1 linguriță cuișoare pulbere
1/2 linguriță cardamom pulbere
1/2 linguriță ghimbir pulbere
1 vârf de cuțit piper negru măcinat

Depozitați toate ingredientele într-un borcănel.
Amestecați bine.

1 cană apă
2 lingurițe ceai negru simplu 
(eu am folosit ceai de la firma Sonnentor)

Într-un ibric puneți la fiert apa împreună cu 2 lingurițe din Ingrediente Chai latte.
Când apa începe să fiarbă adăugați ceaiul negru.
Lăsați să fiarbă 2-3 minute.

1/2 cană lapte de cocos sau lapte preparat în casă.
2 linguri zahăr de cocos

Turnați ceaiul în cană, după care turnați laptele și adăugați zahărul de cocos.

Enjoy!

Rețetă inspirată Food matters.

Vă îndemn să citiți mai multe despre proprietățile ceaiului negru și despre beneficiile condimentelor de mai sus.


Cu drag,

             Sam



0 commenti:

Leave a thought, a reflection or a wish: