The inexhaustible power. Puterea inepuizabilă

December 10, 2013 Sam 9 Comments

Cu toate că am mai vorbit și în alte rânduri despre subiectul de față, astăzi, totuși, năzui asupra căii amănunțite și pragmatice a acestei combinări care, dacă corespunde „normelor” și are o ținută ireproșabilă, va însămânța adepților o putere neașteptată, demult uitată; o putere inepuizabilă

Așadar, dacă rezumăm cele enunțate înainte (articole anterioare), măiestria sau legiuirea combinării alimentelor, la prima vedere probabil de mare calibru, o găsim în chimie și conform prevederilor sale: două medii cu efect contrar nu pot lucra împreună – mediile acide și bazice (alcaline) din corpul nostru.

Reamintesc exemplul edificator cu magneții: negativ cu negativ precum și pozitiv cu pozitiv nu se înțeleg, nu se doresc sub nicio formă. Asemenea lor sunt mediile acide și bazice din corpul nostru. Ele nu pot acționa în același timp, se neutralizează una pe cealaltă. Prin urmare, fiecare tip de hrană are nevoie de un anumit tip de suc gastric și nu toate sucurile gastrice sunt compatibile. De pildă, vă treziți obosiți dimineața, chiar și după 8 ore de somn? Probabil vă puneți întrebarea, de ce? 

Ei bine, deoarece atunci când dormiți organismul lucrează peste program ca să digere combinațiile incompatibile pe care le-ați depus în stomac. Atunci când alimentele sunt combinate necorespunzător în tractul digestiv, timpul necesar digestiei este de 8, 10, 12 sau 14 ore. Însă, atunci când alimentele sunt combinate corect, organismul își face datoria într-un mod eficient, astfel că digestia durează în medie 3-4 ore. 
O digestie îngreunată consumă mai multă energie nervoasă decât orice altceva.

Un aspect foarte important și neglijat de numeroase persoane este echilibrul acid/ alcalin sau pH-ul. Mediul din organismul nostru este alcalin, iar pH-ul mediu ideal este de 7.0. În afara acestui interval metabolismul nu mai este în echilibru de unde se desprinde o activitate deficitară a organismului. Astfel, dacă consumăm cu preponderență alimente acide, organismul muncește peste măsură, se străduie și se consumă pentru a reveni la pH-ul ideal stârnind, în timp, diverse boli.

Bunăoară, dacă consumați la o masă proteine laolaltă cu amidon sucurile gastrice alcaline și acide sunt secretate simultan, neutralizându-se reciproc, lăsând în stomac o soluție apoasă slabă care nu poate digera adecvat. Și, în loc să fie digerate, proteinele putrezesc, iar amidonul fermentează. Așa această putrezire și fermentare este responsabilă de multiplele tulburări digestive precum: gazele, arsurile la stomac, crampele, balonarea, constipația, hemoroizii cu sânge, colita, etc. 

Și deși este unul dintre cele mai uzuale obiceiuri, consumarea cartofilor împreună cu carnea este o combinație nimicitoare pentru sistemul intern, ea vă sustrage energia. Pe scurt, fiecare aliment este digerat diferit. Amidonoasele (pâine, orez, paste, cartofi etc.) au nevoie de un mediu digestiv alcalin adică bazic, care este furnizat inițial în gură de enzima ptialină. Pe de altă parte, alimentele care conțin proteine (carne, lactate etc.) au nevoie de un mediu acid pentru digerare – acidul clorhidric și pepsina. Așadar, dacă mâncați o proteină împreună cu un amidon, digestia este îngreunată sau chiar, complet blocată. 

Hrana nedigerată este un mediu fertil pentru bacterii, 
care o fermentează și o descompun, provocând tulburări digestive și gaze.

O compromitere a funcțiilor digestive prin consumarea alimentelor în combinații fără socoată, oferă bacteriilor din tractul digestiv o veritabilă masă îmbelșugată. Întrucât, în multe cazuri din pricina unei digestii deficiente, alimentele pot rămâne în organismul unei persoane timp de mai multe luni sau chiar ani. Pentru a elucida puțin diferența dintre alimente, respectiv dintre controversatele proteine și amidon, vă prezint o clasificare plus câteva îndemnuri. Așadar avem:


*Proteine concentrate: carne, pește, carne de pasăre, ouă, lapte, brânză. Pentru o digestie îngăduitoare ele se pot combina armonios cu vegetale cu frunze verzi și legume alcaline. Însă, este o categorie de alimente slab recomandată atât de către mine cât și de către mulți nutriționiști renumiți, deoarece stau la baza multor boli din zilele noastre (mai multe detalii aici);

*Proteine ușoare: nuci, fasole, mazăre, linte, năut, produse din soia, avocado, cereale integrale. Se pot combina cu desăvârșire cu legume sau fructe semiacide, mai rar cu amidon/ carbohidrați, dar în niciun caz cu produse lactate de origine animală sau grăsimi. Toate alimentele dominante și bogate în proteine trebuie consumate cu vegetale cu frunze, pentru a contracara formarea mediului acid pe care o dă digestia proteinelor și pentru a adăuga fibră. (Rețineți: proteinele sunt acide, ele nu conțin glucide sau fibre).

*Carbohidrați: alimente care conțin amidon și/sau zaharuri în proporție de 20% sau mai mult.
             Alimente bogate în amidon: arahide, banane, cartofi, toate pastele făinoase, orez, pâine, prăjituri,     plăcinte, cereale rafinate etc. Se pot combina foarte bine cu legume, grăsimi și fructe semiacide. (De asemenea, produsele de patiserie nu sunt recomandate, ele sunt acide și greu de digerat)
          Zaharuri: zahăr integral, nerafinat și cel din trestie de zahăr crudă (se recomandă utilizarea cât mai rară), fructoză, miere, sirop de arțar, fructe dulci uscate (curmale, stafide, smochine și prune uscate). Asemenea alimentelor bogate în amidon, se combină cu legume, grăsimi și fructe semiacide;


           *Grăsimi: uleiuri animale sau vegetale (se pot combina cu carbohidrați, fructe semiacide și acide)
             Animale: unt, smântână, untură, seu, carne grasă;
             Vegetale: ulei de măsline, de soia, de floarea-soarelui, de susan, de șofran etc.


           *Legume alcaline: salată verde, țelină, varză, broccoli, spanac, fasole verde, castraveți, sparanghel, ceapă, vinete, gulie, napi, praz, dovlecel, păstăi, ardei gras, ridichi, morcovi etc.

            *Algele marine pot fi combinate la fel ca și frunzele verzi

           *Fructe acide: portocale, grepfrut, lămâi verzi, lămâi, fructe de pădure, merișor, ananas, roșii (roșiile au rol de fructe acide). Însă, conform ultimelor studii, în stomac lămâile devin alcaline.

           *Fructe semiacide: mere, pere, piersici, cireșe, struguri, caise, nectarine, prune etc.

Totuși, pentru a combate dezordinea interioară și pentru a dobândi puterea inepuizabilă, alături de respectarea combinării alimentelor, este impetuos să revenim la simplitate, la natură, pentru că, precum spune Sir John Forbes, ea este cea care îi vindecă pe oameni de bolile lor. Pentru că tot ce e natural nu dăunează și mai ales, nu creează dependență. 

Se știe că plantele asigură omului principala sursă de existență, fără de care viața lui și a animalelor nu ar fi posibilă. Totodată, plantele constituie sursele primare de nutriție pentru animale care le transformă în lapte, ouă, etc., folosite de asemenea în alimentația omului. Ierburile și semințele lor, pomii și roadele lor sunt oferite cu generozitate omului care trebuie să facă efortul de a le cunoaște mai bine și de a le integra în alimentația sa zilnică.

Interesant de amintit este faptul că, în ciuda obiceiurilor alimentare actuale și convenționale, carnea a fost introdusă în alimentația omului mult mai târziu decât vegetalele, nu atât din necesitate, cât mai mult ca o dorință de diversificare a nutriției. Așa a apărut alimentația mixtă, omnivoră. Multă vreme însă,  proteinele au fost confundate cu carnea și cu peștele.

Astăzi, mulți oameni cunosc și consumă alimente de origine vegetală crude, cu un conținut la fel de ridicat sau mai mare de proteine, cum sunt: algele, soia, lintea, fasolea, mazărea, nucile, arahidele, etc. Mai mult decât atât, există alge sălbatice sau de cultură cu un conținut bogat în proteine, de până la 30% și respectiv 70 %. Este semnificativ faptul că în Japonia se consumă în alimentația zilnică 25 % alge.

Pe de altă parte, fructele, legumele și semințele conțin adevărate miracole, pe lângă valoarea nutritivă foarte ridicată recunoscută, ele pot fi considerate și factori terapeutici de primă importanță. Este suficient de amintit că numeroase afecțiuni pot să fie tratate cu plante sau cu produse obținute din ele.

Astfel, revenind la combinațiile alimentare, iată câteva sfaturi în acest sens:


* Fructele se digeră cel mai bine pe stomacul gol. Alimentele predominante în grăsimi precum avocado, măsline, ulei de masline, nuci, semințe, nucă de cocos, combinate cu fructele dulci permit energiei din fructe să se degaje mai încet, deci să ajungă pentru mai mult timp și într-un mod constant.

* Fructele deshidratate sub 45 de grade, sunt foarte bune pentru tranziție și pentru o gustare ocazională pentru că au păstrate intacte enzimele. Încercați să înlocuiți oțetul din salate cu sucul proaspăt stors al unei lămâi. De asemenea, este extrem de alcalinizant și hrănitor să beți apă cu lămâie proaspăt stoarsă dimineața pe stomacul gol. Lămâia este un fruct acid într-adevăr, însă, în stomac ea devine puternic alcalină. Precum uzanța, în cazul unei arsuri la stomac, de a lua bicarbonat de sodiu. Explicația este aceeași, el la sosirea în stomac devine alcalin ameliorând astfel durerea.

Și nu în ultimul rând, subliniez, corpul nostru are nevoie de un mediu alcalin. Așadar, aveți grijă la proporția alimentelor alcaline față de cele acide. Pentru a făuri un mediu binevenit și prielnic organismului nostru, trebuie să consumăm în proporție de 80% alimente alcaline și 20% acide. Din păcate, acum lumea consideră normal ca o masă să producă un oarecare disconfort gastric. Însă, acest obicei nu este deloc normal, oamenii au uitat semnificația sănătății pure, curate precum cea a unui copil, care debordează de energie. 

Și numai printr-o alimentație corectă și printr-o combinare cu discernământ a alimentelor, desigur alături de odihnă, stare de spirit pozitivă și activitate fizică, puteți acumula energia și puterea inepuizabilă, garantat.

Îndemnurile prezentate pot părea la prima vedere anevoioase dar, ele sunt mult mai ușor de pus în practică decât dau impresia. După ce veți face cunoștință cu această energie și veți face pace cu corpul vostru, veți verifica cele spuse aici, veți sesiza și înțelege imediat adevăratul farmec al bunăstării.

Greșeala unanimă a oamenilor este să experimenteze felurite diete, cu prioritate fiind dietele rapide de slăbire. Menirea acestor diete este, desigur, de a reduce greutatea însă, lăuntric, această „magie” aduce multiple prejudicii metabolismului care, în timp, se satură simțindu-se lezat și oarecum zdruncinat de fluctuația greutății și implicit de fluctuația aportului de calorii. Deoarece efectul „magiei” este precum cea a unui bumerang, adică revine de fiecare dată.

Potrivit studiului China – cel mai complet studiu despre nutriție realizat vreodată – două dintre cele mai înspăimântătoare statistici arată că diabetul la persoanele aflate la vârsta de 30 de ani a crescut cu 70% în mai puțin de zece ani, iar procentul obezilor aproape s-a dublat în ultimii treizeci de ani.

Asemenea studiului China, dorința mea este să ofer o altă perspectivă de gândire într-o manieră care să poată fi ușor înțeleasă și mai important, să ofer formula bunăstării printr-o umilă rețetă. O calific umilă pentru că este nepretențioasă, neartificială și chiar familiară. Ea prezintă mai multe beneficii decât orice medicamente sau intervenții chirurgicale. Și nu în ultimul rând, în ciuda umilinței sale, ea este o rețetă strașnică și convingătoare prin dovezile științifice care o susțin pătrunzător. 

Despre ce rețetă exprim atâta glorie? Cred că ați ghicit, nu-i așa? Este vorba despre „rețeta” energiei desăvârșite prin alimentație – combinarea corectă a alimentelor și folosirea unei alimentații bazate preponderent pe crudități.

Prin urmare, sumarizând, combinațiile incompatibile de alimente și consumarea în preponderență a celor de origine animală vă storc de energie și, foarte important, orice fenomen care provoacă pierdere de energie este potențial generator de boală. Iar acum că ați aflat „soluția” depinde doar de voința voastră pentru a fi pusă în aplicare.
Precum spunea doctorul Watson:
 „Ceea ce mâncați vă determină starea de spirit și personalitatea.”


Surse ale acestui articol:


 P. Anca (2005), Nu există boală incurabilă: zbor în libertate – Ediția a III-a – Ploiești, Elapis
* D. Reid (2006), TAO pentru sănătate, sex și longevitate – o abordare practică a Căii străvechi, Iași, Editura POLIROM
* URL: Viață verde viu. ro
E. Nita Ibrian, Bucătăria fără foc.
*              * Dr. T. C. Campbell, T. M. Campbell II (2012), Studiul China. Cel mai complet studiu despre nutriție realizat vreodată, cu implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate și sănătății pe termen lung, Brașov, Editura ADEVĂR DIVIN
                  * A. Robbins (2011), Putere nemărginită, București, Editura Amaltea
                  * Articol preluat și concentrat din cele două articole publicate în ziarul Sănătate - SOS (redactate de mine): Energia desăvârșită și Putere inepuizabilă.

  

9 comments:

  1. la ce fructe va referiti pe stomacul gol absolut toate? (mere, portocale, grepfruit, banane, etc). In caz contrar spuneti-mi va rog ce fructe trebuiesc mancate doar pe stomacul gol necombinate, si care pot fi combinate cu seminte, cereale, etc (cum a-ti scris mai sus ca banana(fructe dulci) merg cu semininte, uleuri, cocos, etc. Intreb asta pentru ca la consumul de mere simt nevoie sa le combin cu ceva, deocamdata le mananc doar pe stomacul gol, dar simt o senzatie ciudata ca si cand organismul imi spune sa le manac cu ceva

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, absolut toate fructele se mananca pe stomacul gol. Adica inaintea lor sa nu mancati carne, paine, cartofi etc. Nu uitati ca fructele se digera in intestinul subtire, ele trec repede prin stomac daca acesta este gol si nu plin de alimente, in caz contrar ele vor fermenta.
      Exista insa exceptii in privinta fructelor acide si anume: daca aveti gastrita atunci acestea (portocale, grapefruit, lamai verzi, fructe de padure, merisor, ananas, rosii) nu sunt indicate fiindca aciditatea acestora irita stomacul si provoaca acel disconfort. Oricum aportul fructelor acide trebuie sa fie mai mic decat al celor semiacide.

      Fructele semiacide, mai ales merele si perele pot fi combinate fara probleme cu nuci. Vedeti cum corpul dumneavoastra va da semnale? El de multe ori stie ce are nevoie.

      Deci fructele semiacide, fructele dulci se pot combina cu grasimi, insa inaintea acestora stomacul sa fie gol, sa nu fie plin de alte alimente nedigerate.

      Delete
  2. Si inca ceva spuneti ca fructele semiacide se combina foarte bine cu amidonoase (cereale, etc). Deci inca odata incerc sa inteleg care din fructe trebuiesc doar pe stomacul gol. Multumesc frumos

    ReplyDelete
    Replies
    1. Fructele acide cel mai indicat e pe stomacul gol; repet, daca nu aveti gastrita. Iar fructele semiacide cel mai bine se combina cu grasimi si/sau cereale. Din proprie experienta pot spune ca fructele semiacide se inteleg cel mai bine cu grasimile. Insa toleranta organismului e diferita de la individ la individ. Ramane sa observati ce anume tolereaza organismul dumneavoastra (sa nu va provoace disconfort gastric, arsuri, gaze balonari etc.) si sa incercati sa respectati pe cat posibil micile reguli de combinare ale alimentelor.

      Delete
  3. la grasimi va referiti si la nuci, seminte, cocos sau doar la uleuri ? Si acuma se pare ca am inteles total gresit o treaba : "fructele doar pe stomacul gol" adica pe stomacul gol COMBINATE CU NIMIC ALTCEVA sau pe stomacul gol combinate cu ceva. Pana acuma am inteles ca pe stomacul gol combinate cu nimic altceva. Multumesc frumos ^^

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma refer la oleaginoase (nuci, seminte), cocos, avocado etc.
      Da, va inteleg. Poate parea putin ambiguu acest aspect. Pe stomacul gol inseamna ca masa de dinainte a fost luata cu cel putin 2-3 ore inainte de actuala masa, adica alimentele au avut timp sa se digere pentru ca fructele sa poata sa treaca rapid prin stomac in intestin. Fructele se mananca doar pe stomacul gol, insa optional, daca nevoia cere, anumite fructe se pot combina cu grasimi.

      Delete
  4. Inca ceva salatele (salata, ridichii, ceapa, varza, etc) se pot manca oricand, si dupa masa si inainte si 20 min dupa masa si 30 min dupa masa, etc sau trebuiesc consumate doar in momentul in care consum si masa propiu zisa. Presupunem ca masa are deja legume crude incluse, vreau sa stiu daca merge dupa ce termin masa sa mai mananc o salata, sau 20 min dupa ce termin masa sa mai mananc o salata, etc. Imi sunteti de mare ajutor ca sa stiti un lucru clar

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sigur ca merge. Salatele de cruditati sunt binevenite oricand. Insa daca de exemplu la o masa aveti o mancare gatita si o salata de cruditati, e mai bine sa mancati ce e crud inainte, astfel aveti enzimele din cruditati care va ajuta la digestie.
      Ma bucur sa aud acest lucru, ca va sunt de ajutor.

      Delete
  5. deci mere + cereale pe stomacul gol este lafel de bine ca mere simple pe stomacul gol ? Iar in legatura cu salatele consumate 10-20 min dupa mese, oare e posibil sa dilueze sucurile gastrice si sa ingreuneze digestia unei mese principale?

    ReplyDelete

Leave a thought, a reflection or a wish: